"Scrie ca să păstrezi florile gândului tău,altfel zboară și le ia vântul" -Nicolae Iorga-
Bine,bine, dar ce ne facem cu spinii? Cu toți ghimpii și marăcinii,înfipți, agățați în gândul și sufletul nostru?! Eu cred că trebuie creionați,merită tot atâta atenție cât delicatele petale..De altfel,florile,precum se știe sunt supuse ofilirii, perisabile foarte sunt majoritatea florilor, producția de spini e mult mai rezistentă și mult mai consistentă!
Și da, și ba. Sunt persoane care au sufletul ca arbuștii înfloriți în primavară, și altele care arată ca un rug de mure după ce a fost despuiat de toate fructele și pe care toamna l-a văduvit de frunze:numai spini...
Marea majoritate,arătăm la fel. Eh,știți pricipiul,mediocritatea e de aur! Tufe, deopotrivă flori și mărăcini, proporție în limitele bunului simț...
Să ne întoarcem la spinii noștri, pentru că ei sunt aceia în care ne înțepăm,de petale nu se împiedică nimeni,paremi-se...spinii ar trebui disecați.exorcizați,tratați cu respectul cuvenit unei boli cronice: o ai,o porți cu tine,știi ca nu o să te omoare,de fapt, dar trebuie să trăiești cu ea.
Dacă gândul nostru ar produce numai flori,lumea ar fi o grădină, dar se pare ca noi tot călcăm pe cuie,când nu ni le batem în tălpi...
Cultivăm spini intensiv, și ne delectam cu ei...
