soul behind the face...

îmi curg cuvinte din degete, ca niște răni arată ferestrele ochilor, 

și-mi doresc să fi umblat mută și oarbă printre voi, pe vârfuri, tiptil, 

ca într-un balet,baletul acela mecanic care mă obsedează până la paranoia,

 să îmi smulg de sub gene toate pozele vii care desfășoară un slideshow macabru, 

dar vocile, vocile acelea ar înceta?! râsul rău și urât care le strâmbă gurile? 

să aud răspunsul la toate întrebările pe care le-am rostit numai urechilor tale, 

chiar și la acelea nerostite, deși mi-e teamă că multe le știu ca într-un deja-vu...

și e târziu, târziu al naibii-n calendarul vieții, era semnat deja demult cu roșu,

 pe drum se așterne praful, cerne încet ca și cum ar ninge cu uitare și sânge... 

Glas…

 

Mai vreau să cred, dar nu mai știu,

Și mi-e urât, și cât e de pustiu,

Pustiul când e-n doi e și mai greu,

Un nor de praf și ploaie e al meu…

Mai vreau să simt!Dar nu mai pot,

Și-n loc de simfonii aud un clopot…

E glasul dinăuntru al inimii ce doare,

Privesc cu ochi străini la visul ce îmi moare…

de octombrie

Ascultă cum plânge copacul, cu lacrimi,
de frunze ruginite, scârţâie pasul,de toamnă
e greu,
în vin sunt boabele chihlimbarii și negre de vorbe

şi struguri, pe o frunză de viţă de vie aleasă,ţi-am scris un eseu:

de toamnă, de ploaie, de târzie reverie ambulantă,
când bruma mi-a intrat în oase, mi-a ros din cristalin şi a curs
pe obraz, ca o lacrimă clară, cu gust de must tulbure,
s-a oprit în vârful degetelor tale, timide, palide,
un puls,
ca o inimă îngălbenită de hârtie, pe care un poet nebun
a lăsat două urme de vin şi de scrum, un praf de cerneală,
adevarată;
ascultă, cum se tânguie în recea răsuflare de octombrie,
ca o chemare către alte amintiri, trecutele iubiri, pe pagina
curată…