soul behind the face...

îmi curg cuvinte din degete, ca niște răni arată ferestrele ochilor, 

și-mi doresc să fi umblat mută și oarbă printre voi, pe vârfuri, tiptil, 

ca într-un balet,baletul acela mecanic care mă obsedează până la paranoia,

 să îmi smulg de sub gene toate pozele vii care desfășoară un slideshow macabru, 

dar vocile, vocile acelea ar înceta?! râsul rău și urât care le strâmbă gurile? 

să aud răspunsul la toate întrebările pe care le-am rostit numai urechilor tale, 

chiar și la acelea nerostite, deși mi-e teamă că multe le știu ca într-un deja-vu...

și e târziu, târziu al naibii-n calendarul vieții, era semnat deja demult cu roșu,

 pe drum se așterne praful, cerne încet ca și cum ar ninge cu uitare și sânge... 

Glas…

 

Mai vreau să cred, dar nu mai știu,

Și mi-e urât, și cât e de pustiu,

Pustiul când e-n doi e și mai greu,

Un nor de praf și ploaie e al meu…

Mai vreau să simt!Dar nu mai pot,

Și-n loc de simfonii aud un clopot…

E glasul dinăuntru al inimii ce doare,

Privesc cu ochi străini la visul ce îmi moare…

de octombrie

Ascultă cum plânge copacul, cu lacrimi,
de frunze ruginite, scârţâie pasul,de toamnă
e greu,
în vin sunt boabele chihlimbarii și negre de vorbe

şi struguri, pe o frunză de viţă de vie aleasă,ţi-am scris un eseu:

de toamnă, de ploaie, de târzie reverie ambulantă,
când bruma mi-a intrat în oase, mi-a ros din cristalin şi a curs
pe obraz, ca o lacrimă clară, cu gust de must tulbure,
s-a oprit în vârful degetelor tale, timide, palide,
un puls,
ca o inimă îngălbenită de hârtie, pe care un poet nebun
a lăsat două urme de vin şi de scrum, un praf de cerneală,
adevarată;
ascultă, cum se tânguie în recea răsuflare de octombrie,
ca o chemare către alte amintiri, trecutele iubiri, pe pagina
curată…

Love spend...

Ca o soparla, mă incalzesc la soare si ascult ultimul album Madonna "MDNA" si constat ca face toți banii! Cum sa spun... Eu fac damblale rar dar bine. :)) asta e universal valabil in viața mea...dacă dimineața traiam un insuportabil sentiment de amortire, pot sa spun ca mă vindec cu soare, muzica si zambetele copiilor care se joaca in jur, inclusiv copilul meu mai mic. Si mâine e o zi, mă gândesc mâine, zise Scarllet...nu, nu sper sa se rezolve toate de la sine, ar fi utopic! Știu ca nimic nu se face fără efort si ca trebuie cladit zi de zi...am învățat sa am răbdare... Si știu, in adancul meu ca merita, ce nu știu simt...

la umbra conștiinței noastre...

Suntem toți vinovați, vinovați de neputință și de nepăsare. Urmărim reportaje, citim știri dar nu mișcam un deget. Ne adăpostim la umbra conștiinței noastre, în siguranța mai mult sau mai puțin confortabilă a casei noastre și ne spunem că nu stă în puterea noastră, că fiecare cu necazurile sale...
Dar...ce-ar fi dacă fiecare dintre noi ar dona,și nu aleatoriu și când îi cântă cucul, ci o data pe lună, o suma  modică: pachetul de țigări, berea, ciocolata, sau oricare din costul micilor plăceri...pe site-ul O.N.U. sunt sute și sute de cauze cu conturi cu tot, pe orice site de încredere se găsesc "surse" de inspirație încontro să meargă acești bani. Se poate dărui un zâmbet și o speranță la o distanță de câteva click-uri! Poate așa ne vom simți mai buni cu o vagă idee, mai puțin vinovați și vom fi mai implicați!
Nu că eu aș fi mai bună decât voi, oh, nu, urmaresc și eu circul vieții de la căldură, și dupa întristari episodice și accese de silă contra întregii omeniri mă ascund în cochilia mea și dau din umeri a neputință...Dar azi am spus că așa nu se mai poate, că m-am săturat de propria mea nesimțire și de a mă ascunde precum struțul cu capul în nisipul propirei existențe! Stă în puterea noastră! E o alegere pe care o putem face, conștient! Nu putem salva toată omenirea? Dar putem încerca!
Sună șchiop și atât de stereotip, dar nu am alte cuvinte, mă îneacă sentimentele acestea de furie si ...neputință! Dar îmi spun că, teoretic,se poate...Și că eu încă mai cred în oameni! Dar voi?!

rainbow and other candies...

9,una din cifrele mele preferate

Întotdeauna mi-au plăcut cifrele fără soț, dar nici acestea toate, preferatele mele sunt 3,5,7,9, mai ales 9. Acum, de când o asociez cu o minune, cu atât mai mult mi- e draga. Ei, nu va gânditi la o minune in adevăratul sens al cuvântului, deși , dacă mă gândesc mai bine poate fi luată ca atare, a venit când nu mă mai asteptam si nu mai credeam...Cum era vorba aceea? Nu crede in minuni, lăsa- te in voia lor. :)) cam așa ceva. Am sa revin asupra acestei cifre minunate, care mi- e draga pentru ca mi- a adus un om drag pe care nu mai aveam curajul nici măcar sa îl visez...3 s- a făcut 9 si pentru mine in Februarie s- a facut primăvara.