soul behind the face...

îmi curg cuvinte din degete, ca niște răni arată ferestrele ochilor, 

și-mi doresc să fi umblat mută și oarbă printre voi, pe vârfuri, tiptil, 

ca într-un balet,baletul acela mecanic care mă obsedează până la paranoia,

 să îmi smulg de sub gene toate pozele vii care desfășoară un slideshow macabru, 

dar vocile, vocile acelea ar înceta?! râsul rău și urât care le strâmbă gurile? 

să aud răspunsul la toate întrebările pe care le-am rostit numai urechilor tale, 

chiar și la acelea nerostite, deși mi-e teamă că multe le știu ca într-un deja-vu...

și e târziu, târziu al naibii-n calendarul vieții, era semnat deja demult cu roșu,

 pe drum se așterne praful, cerne încet ca și cum ar ninge cu uitare și sânge... 

Glas…

 

Mai vreau să cred, dar nu mai știu,

Și mi-e urât, și cât e de pustiu,

Pustiul când e-n doi e și mai greu,

Un nor de praf și ploaie e al meu…

Mai vreau să simt!Dar nu mai pot,

Și-n loc de simfonii aud un clopot…

E glasul dinăuntru al inimii ce doare,

Privesc cu ochi străini la visul ce îmi moare…

de octombrie

Ascultă cum plânge copacul, cu lacrimi,
de frunze ruginite, scârţâie pasul,de toamnă
e greu,
în vin sunt boabele chihlimbarii și negre de vorbe

şi struguri, pe o frunză de viţă de vie aleasă,ţi-am scris un eseu:

de toamnă, de ploaie, de târzie reverie ambulantă,
când bruma mi-a intrat în oase, mi-a ros din cristalin şi a curs
pe obraz, ca o lacrimă clară, cu gust de must tulbure,
s-a oprit în vârful degetelor tale, timide, palide,
un puls,
ca o inimă îngălbenită de hârtie, pe care un poet nebun
a lăsat două urme de vin şi de scrum, un praf de cerneală,
adevarată;
ascultă, cum se tânguie în recea răsuflare de octombrie,
ca o chemare către alte amintiri, trecutele iubiri, pe pagina
curată…

Love spend...

Ca o soparla, mă incalzesc la soare si ascult ultimul album Madonna "MDNA" si constat ca face toți banii! Cum sa spun... Eu fac damblale rar dar bine. :)) asta e universal valabil in viața mea...dacă dimineața traiam un insuportabil sentiment de amortire, pot sa spun ca mă vindec cu soare, muzica si zambetele copiilor care se joaca in jur, inclusiv copilul meu mai mic. Si mâine e o zi, mă gândesc mâine, zise Scarllet...nu, nu sper sa se rezolve toate de la sine, ar fi utopic! Știu ca nimic nu se face fără efort si ca trebuie cladit zi de zi...am învățat sa am răbdare... Si știu, in adancul meu ca merita, ce nu știu simt...

la umbra conștiinței noastre...

Suntem toți vinovați, vinovați de neputință și de nepăsare. Urmărim reportaje, citim știri dar nu mișcam un deget. Ne adăpostim la umbra conștiinței noastre, în siguranța mai mult sau mai puțin confortabilă a casei noastre și ne spunem că nu stă în puterea noastră, că fiecare cu necazurile sale...
Dar...ce-ar fi dacă fiecare dintre noi ar dona,și nu aleatoriu și când îi cântă cucul, ci o data pe lună, o suma  modică: pachetul de țigări, berea, ciocolata, sau oricare din costul micilor plăceri...pe site-ul O.N.U. sunt sute și sute de cauze cu conturi cu tot, pe orice site de încredere se găsesc "surse" de inspirație încontro să meargă acești bani. Se poate dărui un zâmbet și o speranță la o distanță de câteva click-uri! Poate așa ne vom simți mai buni cu o vagă idee, mai puțin vinovați și vom fi mai implicați!
Nu că eu aș fi mai bună decât voi, oh, nu, urmaresc și eu circul vieții de la căldură, și dupa întristari episodice și accese de silă contra întregii omeniri mă ascund în cochilia mea și dau din umeri a neputință...Dar azi am spus că așa nu se mai poate, că m-am săturat de propria mea nesimțire și de a mă ascunde precum struțul cu capul în nisipul propirei existențe! Stă în puterea noastră! E o alegere pe care o putem face, conștient! Nu putem salva toată omenirea? Dar putem încerca!
Sună șchiop și atât de stereotip, dar nu am alte cuvinte, mă îneacă sentimentele acestea de furie si ...neputință! Dar îmi spun că, teoretic,se poate...Și că eu încă mai cred în oameni! Dar voi?!

rainbow and other candies...

9,una din cifrele mele preferate

Întotdeauna mi-au plăcut cifrele fără soț, dar nici acestea toate, preferatele mele sunt 3,5,7,9, mai ales 9. Acum, de când o asociez cu o minune, cu atât mai mult mi- e draga. Ei, nu va gânditi la o minune in adevăratul sens al cuvântului, deși , dacă mă gândesc mai bine poate fi luată ca atare, a venit când nu mă mai asteptam si nu mai credeam...Cum era vorba aceea? Nu crede in minuni, lăsa- te in voia lor. :)) cam așa ceva. Am sa revin asupra acestei cifre minunate, care mi- e draga pentru ca mi- a adus un om drag pe care nu mai aveam curajul nici măcar sa îl visez...3 s- a făcut 9 si pentru mine in Februarie s- a facut primăvara.

Plantatia de coca cola

Am primit o plângere ca boscheții cu Pepsi erau de fapt sticle de Coca Cola crescute direct din pământ, iaca, m- a lăsat memoria si mi-era simpatica ideea de tufisuri cu sticlute de Pepsi ca mie ăla îmi place mai tare, sac, cu â!Dar si o plantatie de Cola nu e o idee rea. Cine vrea poate citi si Coca ca eu tot de cola vorbesc! Dar restul mâine, ca azi se facu mâine si a mai trecut o zi inutil : ce misto, mă felicit si mă iau la culcare. Mâine era sa fie o zi misto, dar de unde Minuni...prevăd un kkt nedorit si neplanificat, ca orice kkt care se respecta, păcat dar life is life tanananana...da, așteptăm ziua de mult, acum, nu mai tanjesc după ea ci mi-e așa, ceva între lehamite si groaza... Hai pa, vorbesc cu mine , ca de obicei, îmi place teribil sa vorbesc singura. Chiar si cu voce tare, nu numai in gând!

nimic nou sub soare

Nu am de gând să vin cu nici o noutate,numai platitudini ...patentate,nu sunt filozof, nici psiholog,sunt un om oarecare și îmi dau și eu cu părerea să mă aflu în treabă...că de aia mi-am făcut blog,s ă scriu ce-mi trăznește prin cap,și nu-mi pasă cine și dacă citește...
Azi sunt în ziua de nu-mi pasă și nu am chef azi,nu am chef de nimic...cum aș putea să am, toată noaptea am visat un elefant de mărimea unui mamut, care sorbea ciorba maică-mii de pe foc,pe geam,cu trompa,cu ce altceva,că nu era să o soarbă cu paiul...după care ,creatura ne-a mâncat florile de pe balcon,nu mai știu dacă cu ghivece cu tot,dar le savura tacticos....iar eu mă panicam,ce altceva...
Mi-am amintit visul prietenei mele bune,să nu zic celei mai bune ca să nu supăr pe nimeni,se știe ea care este, cu boscheții în care creșteau sticluțe de pepsi și m-am gândit că nici eu nu sunt departe cu elefantul cât mamutul,pet-ul din grădina blocului care mănânca flori din ghivece,pictura de Dali și alta nu...sau poate am citit prea multe sf-uri când eram copil...și de aia avem vise suprarealiste...
Dar nu chestia cu visul era pe ordinea de zi. Asta e un fel de bonus...
Mă rodea că nu pricep,iaca,nu pricep și pace cum putem să fim răi fără rost și să rănim fără sens,și sub pretextul iubirii?! sau,mă rog,pretinzând iubirea...hâc! ca de obicei,m-am cam pierdut....Ar trebui să nu mai am asemenea dume și nelămuriri la vârsta mea,exista o vârsta a înțelepciunii?! nu cred...Unii par născuți înțelepți, alții devin, și unii,așa ca mine, pendulează în neant...între a fi și a nu fi...oh,știu,sunt exagerat de sensibilă...
Dar e și mâine o zi,cum zicea Scarlett....