să crezi, să știi, să poți să vezi
acolo unde altuia-ntuneric i se-arată,
să simți lumina-aceasta că e adevarată….
Să zbori, să cazi, să urci și să cobori
pe treptele luminii în fiecare zori,
și să te-nalți cu luna în fiecare seară,
să sorbi dulceața-n cupa ce altuia-i amară…
Să simți, să râzi, să plângi, să-nduri,
să descifrezi corect ce-i scris în rânduri,
cu fiecare vis să mai cladești o lume
ce altul doar din cioburi încearcă s-o adune…
Să crezi că fiecare stea ce luminează
e-un înger dulce-auriu ce ne veghează,
când altu-ncearcă iadul să-l înghețe
cu necredința lui voind sa te învețe…
Să știi că ceru-i mai albastru încă,
cu cât furtuna cel întoarce-i mai adâncă,
și că există pentru toate dezlegare,
deși un altul vrea aceeași floare…
Să vezi în fiecare zi un semn divin,
să mori o clipă pentru-a mai trăi puțin,
din fiecare gest amar al altuia să înțelegi
că suntem guvernați de tot aceleași legi.
Să poți, să știi, să simți, să vezi
în fiecare lucru miezul său, să crezi,
în ceea ce-i al tău când altul vrea
să zbuciume din temelii credința ta….
Și să rămâi același, egal mereu cu tine,
să-nfrunți vârtejul vieții cu sufletul deschis,
s-accepți de-antregul răul, știind că va fi bine,
deși un altul spune că e un compromis….
No comments:
Post a Comment