îmi curg cuvinte din degete, ca niște răni arată ferestrele ochilor,
și-mi doresc să fi umblat mută și oarbă printre voi, pe vârfuri, tiptil,
ca într-un balet,baletul acela mecanic care mă obsedează până la paranoia,
să îmi smulg de sub gene toate pozele vii care desfășoară un slideshow macabru,
dar vocile, vocile acelea ar înceta?! râsul rău și urât care le strâmbă gurile?
să aud răspunsul la toate întrebările pe care le-am rostit numai urechilor tale,
chiar și la acelea nerostite, deși mi-e teamă că multe le știu ca într-un deja-vu...
și e târziu, târziu al naibii-n calendarul vieții, era semnat deja demult cu roșu,
pe drum se așterne praful, cerne încet ca și cum ar ninge cu uitare și sânge...
No comments:
Post a Comment